Lansare EDITURA CLUB ROMÂNIA: DAS BOOK on Growth and Development

Editura CLUB ROMÂNIA a organizat miercuri, 7 martie un eveniment de lansare a volumului Das Book on Growth and Development, autor Dan Silva.

 

Lucrarea, publicată sub pseudonim, a generat o dezbatere interactivă, cu puncte de vedere, analize și viziuni pornind de la provocarea lansată de autor și anume de a încerca sa ofere soluții pragmatice la problemele pe care le întâmpină statele și România în procesul de creștere și dezvoltare.

 

Mirel Palada, sociolog

Cartea „Das Book”  are o logică anglo-saxonă a narațiunii, cu un stil bine ținut în frâu. Avem de-a face cu o abordare teoretică globală, dar este de fapt una punctuală. Este o pledoarie pentru România, într-o manieră neexplicită, deși sunt multe tonuri emoționale și sensibile la adresa relației autorului cu România.

Autorul își propune să facă o trecere în revistă a modului în care există diferențe între țările dezvoltate și mai puțin dezvoltate, în partea a doua a cărții oferă un rețetar: cum să facem ca noi, cei din țările mai puțin dezvoltate să prindă din urmă țările dezvoltate.

Cuvintele cheie sunt: complexitate, rețetar pentru societățile mai puțin dezvoltate.

Cartea este o carte de economie care vine să îmbine abordarea economică de interes despre felul în care societatea globală de ansamblu evoluează , care este finalitatea jocului de creștere, de creare de plus-valoare, cum reușește   această plus-valoare să se reverse înspre jucători. Abordarea trece de limita propriu-zis economică și pune întrebări despre felul în care resursele globului sunt gestionate și redistribuite.

Ar trebui însă să se mai aplece spre 2 lucruri: felul în care gestionarea resurselor de energie trece de multe ori de logica propriu-zis economică și ajungem într-o logică geostrategică și încă un subiect care merită discutat: jocurile economice nu sunt de sumă pozitivă, ci de cele mai multe ori sunt de sumă nulă-cineva câștigă, cineva pierde. Ar fi nevoie și de o asemenea abordare.

Elena Calistru, activist

Cartea ne scoate dintr-un păcat al provincialismului. „Das book” ne spune că mare parte din problemele noastre ca țară sunt probleme complexe, care se pot gestiona, așa cum au făcut și alții înaintea noastră.

O țară precum România, într-o luma atât de complexă, are o singură șansă: să țină cont de trendurile globale și să le folosească în avantajul său.

Lucian Isar, bancher

Cartea are un singur minus, este în engleză. Provocarea va fi la traducerea în limba română, sunt concepte noi pentru piața din România. Încă nu se predă acest gen de cunoaștere a conceptelor economice în școala din România și ar trebui tradusă pentru a se vedea că sunt și alte cercetări în lume față de ce se învață la școala românească.

Daniel Dăianu, academician     

Cartea este o pledoarie pentru globalizare și în favoarea proiectului european, oferind și o schiță, o strategie de dezvoltare, ce trebuie operaționalizată pentru a fi transpusă în politici publice. De aceea merită tradusă, întrucât autorul consideră că Uniunea este cel mai mare proiect al umanității. Este important să fie tradusă mai ales că avem mulți contestatari ai proiectului european în trecut și a prezentului și viitorului acestei construcții.

Cătălin Predoiu, vicepreședinte Camera Deputaților, PNL

„Das book” are și o dimensiune politică, însă nu una clasică-stânga, dreapta, ci o politică umanistă, care pune în centru omul. Autorul afirmă foarte clar: totul pleacă și ajunge la oameni, fără factorul uman de calitate, puternic, educat  nu poți să ai o economie solidă, o democrație solidă, instituții solide.

În acest context se pot surprinde o serie de mesaje îngrijorătoare pentru România , dacă ne uităm la realitatea cotidiană.

Un alt element îngrijorător este legat de anumite raporturi mecanice între public-privat: când devine mai atractiv să muncești în sectorul public decât în sectorul privat ai bazele ale unei crize economice. Este ceea ce se întâmplă în acest moment în economia națională. Statisticile ne arată că sectorul public e mai bine remunerat decât sectorul privat, fără să existe în sectorul public acele super companii de care vorbește autorul în carte și care au o importanță esențială în dezvoltarea și bunăstarea unui stat.

Un alt mesaj politic, printre rânduri-nu poți avea o economie puternică fără democrație-e văzută de autor ca un factor de creștere economică și demonstrează de ce.

Dacă ajungi la acest final în cheie politică și anume că  pentru o economie puternică ai nevoie de oameni pregătiți, democrație puternică, efort național de dezvoltare și democratizare, rămâi pe gânduri ca cetățean român și te întrebi ce avem din toate acestea.

Cartea are referințe la rule of law, anticorupție și ne dă de gândit la prioritățile pe care trebuie să le avem în perioada următoare.

Sebastian Burduja, președinte PACT

Autorul iubește foarte mult România, acest sentiment te însoțește cu fiecare rând citit.

Este un om care iubește alți oameni.  Îî place să împărtășească ceea ce a înțeles la un nivel accesibil. Este o carte foarte sinceră și autentică. Cheia de înțelegere –cei 3 D ai dezvoltării: densitate, distanță, diviziune.

Densitate pentru că dezvoltarea economică înseamnă concentrarea de resurse.  Distanță-trebuie să scurtezi cât mai mult distanța între centrele de putere economică  (orașele) și trebuie să aduci zonele mai puțin dezvoltate de cele dezvoltate și să nu încerci să creezi  modele artificiale. Diviziune-care se referă la barierele de dezvoltare. Este o carte riguroasă, pleacă cu definiții, continuă cu date , argumente și este direcționată către factori de decizie, nu întâmplător este publicată la editura Club România-editura care își alege cititorii. Îmi imaginez oameni din leadership care răsfoiesc cuprinsul și merg la secțiunea care îi interesează, ca să își definească o viziune.

Cartea pune omul în centru, vorbește despre indivizi, accesul oamenilor la oportunități  și nu despre mase.

 Sorin Cucerai, sociolog

„Das Book” este o carte la granița dintre analiză și popularizare. Publicul țintă este cel al decidenților și e important că aduce marea dezbatere academică într-un limbaj accesibil. Aceștia sunt oameni de acțiune, nu de lectură, iar o variantă de popularizare care să îi pună la curent relativ rapid cu principalele tendințe, teorii economice, teme și dezbateri  în domeniu este mult mai utilă.

Argumentul foarte provocator al cărții este că democrația, democratizarea este și politică de dezvoltare, la fel, politicile de incluziune interpretate ca fiind consumatoare de resurse sunt de fapt și politici de dezvoltare pentru că trăim într-un tip de economie, de dezvoltare  unde o persoană exclusă din societate, din interacțiuni economice costă mai mult să o integrezi în sistem.

Argumente de genul acesta pot ajuta decidenții politici să corecteze acele tipuri de politici care ne vor apropia și mai mult de nucleul dur al UE.

Ionuț Stanimir, director comunicare BCR

Autorul este foarte constructiv. Titlul atrage în primă instanță. Este „das” book. De ce este„ das”?  Se referă la o abordare sistematică în ceea ce privește un eventual program de dezvoltare? Sau este o contrapondere la „Das Kapital”. Este un document programatic despre economie, politică și filozofie.

Dar argumentul  merge în altă parte. Cartea aceasta dă cunoaștere. „Das book” nu este cartea aceasta, cu marker de depărtare. „Das book” este cartea noastră. Este o carte în care noi fiecare am regăsit niște idei în care credem, referitoare la economie, la etică, la societate. Ideile acestea despre care noi vorbim, pe care le regăsim în cartea noastră, din țara noastră, înseamnă că pe noi ne îndeamnă la acțiune.

Autorul vorbește despre geografie, instituții și piețe dintr-o singură cheie-acces. Acces în toate aceste dimensiuni, iar apoi cuvântul cheie care încheie cartea noastră este speranță. Dacă noi putem avea împreună un scop comun.

Sandra Pralong, consilier de stat

Cartea este o pledoarie pentru democrație și libertate pentru a le exemplifica în practică.

Ea are o esență politică, întrucât prin cele câteva chei de parcurs din final invită la reflecție pe decidenți: -să fi prietenos cu cei care au piețe mari, cu oameni bogați capabili să cumpere produsele tale cu valoare adăugată. Așadar, orientarea politică și economică a României trebuie să fie clar spre Occident. Prioritate pentru atragerea investițiilor străine care modernizează o economie. Super-companiile vin cu know-how, dar mai ales cu accesul pentru distribuție și cu logistica necesară. Și cel mai important-instituții funcționale și puternice care să apere democrația, pentru că toate avantajele unui sistem deschis vin din libertate. Este bunul cel mai de preț pe care îl aduce democrația.

Evenimentul s-a desfășurtat cu sprijinul Bulboacă și Asociații

Imagini pentru bulboaca si asociatii